| COPIL LUAT ÎN GRIJĂ DE O PERSOANĂ ANONIMĂ|

În afară faptului că învață bine, dimineața coboară dealul spre școală, seara urcă dealul spre școală. 

Stau sus, sus, dar acum merg cu bicicleta, am primit cadou de la centru.

Am mers și eu, pe jos, nu cu bicicleta, și mi se părea că nu mai ajung. Sunt vreo 4 km, cred. Sau poate 2 și mi se pare mie că dacă e frig afară, cum am prins eu, ajung în 5 zile. 🙂 Dar Mihai nu se plânge, e obișnuit.

Polițist se face, e foarte, foarte hotărât și e fan religie. Verde sau albastru, dar parcă le preferă pe amândouă. Sarmale sau pizza, dar parcă amândouă. Un penny board și-ar mai dori, a auzit el că nu e scump, costă până în 50 de lei. Ce e ăla, întreb eu. E un skateboard, nu știți? Nu știu, Mihăiță, că pe vremea mea abia erau bicicletele. 

********************************************************************************************************************************

Campania IA ÎN GRIJĂ UN COPIL înseamnă că devii un prieten de nădejde, adică un fel de părinte adoptiv de la distanță:  timp de un an,  donezi câte 200 lei, pe lună, dându-i o șansă reală la educație și la o viață mai bună. 

Dacă te-ai decis, atunci scrie iute un mesaj la hurdubaia@anasicopiii.ro, pentru a primi toate informațiile de care ai nevoie: cum donezi, unde donezi, când donezi. Evident se poate dona direct în cont, inclusiv online. La schimb, noi te vom ține la curent cu situația/evoluția copilului, ori de câte ori ne soliciți acest lucru.

Totodată, trebuie să ne spui dacă vrei să precizăm numele tău întreg, în cadrul acestei campanii, sau doar numele mic ori dacă dorești să rămâi anonim.

Mulțumim!

AJUTĂM VISELE SĂ CREASCĂ MARI

| COPIL LUAT ÎN GRIJĂ DE RAREȘ BOLDEANU |

Alin e cuminte, dar năzdrăvan. Ei, se poate, sigur că se poate să fie și cuminte, și năzdrăvan. :) Cel mai mult îmi place să merg în parc duminica, să mânânc orez și albastrul ca apa este cea mai frumoasă culoare.

********************************************************************************************************************************

Campania IA ÎN GRIJĂ UN COPIL înseamnă că devii un prieten de nădejde, adică un fel de părinte adoptiv de la distanță:  timp de un an,  donezi câte 200 lei, pe lună, dându-i o șansă reală la educație și la o viață mai bună. 

Dacă te-ai decis, atunci scrie iute un mesaj la hurdubaia@anasicopiii.ro, pentru a primi toate informațiile de care ai nevoie: cum donezi, unde donezi, când donezi. Evident se poate dona direct în cont, inclusiv online. La schimb, noi te vom ține la curent cu situația/evoluția copilului, ori de câte ori ne soliciți acest lucru.

Totodată, trebuie să ne spui dacă vrei să precizăm numele tău întreg, în cadrul acestei campanii, sau doar numele mic ori dacă dorești să rămâi anonim.

Mulțumim!

AJUTĂM VISELE SĂ CREASCĂ MARI

| COPIL LUAT ÎN GIJĂ DE ALINA |

Sunt la pregătitoare și îmi place să adun și să fac scăderi. Avocat se face. Păi de unde știi tu de meseria asta? Am auzit la sora mea, Florentina, și ea tot avocat se face. Și e important să poți apăra oamenii nedreptățiți.

Pac, mi-a închis instant gura.

Albastru e cea mai frumoasă culoare din univers.

Ai pasiuni? Daaa! Dansez. Fac dansuri moderne, mergem la concursuri, este foarte, foarte frumos. Am adunat 14 medalii și 3 trofee. Și să cânt îmi place. Și chiar să desenez în creion.

Mă joc cu păpușile și mi-aș dori o bicicletă.

****************************************************************************************************************************

Campania IA ÎN GRIJĂ UN COPIL înseamnă că devii un prieten de nădejde, adică un fel de părinte adoptiv de la distanță:  timp de un an,  donezi câte 200 lei, pe lună, dându-i o șansă reală la educație și la o viață mai bună. 

Dacă te-ai decis, atunci scrie iute un mesaj la hurdubaia@anasicopiii.ro, pentru a primi toate informațiile de care ai nevoie: cum donezi, unde donezi, când donezi. Evident se poate dona direct în cont, inclusiv online. La schimb, noi te vom ține la curent cu situația/evoluția copilului, ori de câte ori ne soliciți acest lucru.

Totodată, trebuie să ne spui dacă vrei să precizăm numele tău întreg, în cadrul acestei campanii, sau doar numele mic ori dacă dorești să rămâi anonim.

Mulțumim!

AJUTĂM VISELE SĂ CREASCĂ MARI

| COPIL LUAT ÎN GRIJĂ DE ILEANA IONESCU |

Laur vine spre mine în pași duioși de dans. Măi, tu ești pasionat de dans, așa-i? Da, se rușinează el, merge la dansuri sportive. Bine, el iubește și mai mult dansurile populare, dar la Fundulea nu există așa ceva. Dar e mulțumit și cu dansurile sportive, le știe pe toate, dansează toată ziua, merge la concursuri, tocmai ce s-a întors de la unul, desenează animale, am nevoie doar de un creion și o radieră, dar și de niște carioci. La matematică mereu ia FOARTE BINE. A, da, am luat vineri locul 2 la un concurs de engleză și la dansuri tot locul 2 am luat ultima dată.

Verde și negru și pizza, preferatele mele. Și iubesc mult animalele. 

****************************************************************************************************************************

Campania IA ÎN GRIJĂ UN COPIL înseamnă că devii un prieten de nădejde, adică un fel de părinte adoptiv de la distanță:  timp de un an,  donezi câte 200 lei, pe lună, dându-i o șansă reală la educație și la o viață mai bună. 

Dacă te-ai decis, atunci scrie iute un mesaj la hurdubaia@anasicopiii.ro, pentru a primi toate informațiile de care ai nevoie: cum donezi, unde donezi, când donezi. Evident se poate dona direct în cont, inclusiv online. La schimb, noi te vom ține la curent cu situația/evoluția copilului, ori de câte ori ne soliciți acest lucru.

Totodată, trebuie să ne spui dacă vrei să precizăm numele tău întreg, în cadrul acestei campanii, sau doar numele mic ori dacă dorești să rămâi anonim.

Mulțumim!

AJUTĂM VISELE SĂ CREASCĂ MARI

| COPIL LUAT ÎN GRIJĂ DE O PERSOANĂ ANONIMĂ |

Alex e copilul ăla de ni-l dorim cu toții: un adolescent cuminte și plin de pasiuni: e pasionat de desen, istorie, geografie, engleză și istorie și foarte bun la română și la matematică. „Spune, măi, că ești cel mai bun din clasă și din școală”, aud vocea cuiva din spate, în timp ce vorbesc cu el. Alex se rușinează și se preface că nu aude. De vreo doi ani tot strânge bănuți pentru a-și cumpăra un laptop. Cât ai strâns până acum? „Ei, cam 300 de lei”. Așa că eu mi-am luat notițe și apoi am căutat un laptop, pe care l-am și găsit datorită unui om bun, iar în curând Alex va avea laptopul visat. Și bicicleta.

Ce te faci tu când vei fi mare? Psiholog sau arhitect. Psiholog, ca să ajut și eu copiii. Arhitect, pentru că e pasionat de desen și nu oricum, desenează zilnic în creion, dar ar încerca și în cărbune. I-ar trebui un bloc de desen mare. Iubește verdele, ba și negrul, ar mânca numai pizza dacă s-ar putea, joacă fotbal și am adunat până acum vreo 200 de FOARTE BINE la școală. Câte, 200? Wow.

****************************************************************************************************************************

Campania IA ÎN GRIJĂ UN COPIL înseamnă că devii un prieten de nădejde, adică un fel de părinte adoptiv de la distanță:  timp de un an,  donezi câte 200 lei, pe lună, dându-i o șansă reală la educație și la o viață mai bună. 

Dacă te-ai decis, atunci scrie iute un mesaj la hurdubaia@anasicopiii.ro, pentru a primi toate informațiile de care ai nevoie: cum donezi, unde donezi, când donezi. Evident se poate dona direct în cont, inclusiv online. La schimb, noi te vom ține la curent cu situația/evoluția copilului, ori de câte ori ne soliciți acest lucru.

Totodată, trebuie să ne spui dacă vrei să precizăm numele tău întreg, în cadrul acestei campanii, sau doar numele mic ori dacă dorești să rămâi anonim.

Mulțumim!

AJUTĂM VISELE SĂ CREASCĂ MARI

| COPIL LUAT ÎN GRIJĂ DE GEANINA. |

Cam cât de năzdrăvană e? E, e, dar e din aia lipicioasă. Îmi face lista imediat: matematică, roz, piure cu carne și ea cum poate primi de la Moșuniște role?

8 frați sunt cu totul acasă, îi place să se joace cu cei mai mici și speră să se facă cântăreață. A, îmi place mult să mă joc înghețata. Există așa un joc? o întreb eu. Da, doamna, există. Apoi îmi explică. Apoi îmi cântă. Până plec, desenează pe tablă o grămadă de inimi și organizează ad-hoc o mini-petrecere pentru toate fetițele de la centru.

Eu văd inimile în roz. Și pe dvs tot în roz vă văd. Noi oare ne-am mai văzut?