E în clasa I, îi place să socotească, mai are 4 frați, galbenul e culoarea preferată, aș mânca numai cartofi prăjiți și crochete de pește, a mâncat el o dată și numai acolo îi stă gândul, nu a avut niciodată o mașină cu telecomandă. Și nici bicicletă, ce tare ar fi să am și eu una!

****************************************************************************************************************************

Campania IA ÎN GRIJĂ UN COPIL înseamnă că devii un prieten de nădejde, adică un fel de părinte adoptiv de la distanță:  timp de un an,  donezi câte 200 lei, pe lună, dându-i o șansă reală la educație și la o viață mai bună. 

Dacă te-ai decis, atunci scrie iute un mesaj la hurdubaia@anasicopiii.ro, pentru a primi toate informațiile de care ai nevoie: cum donezi, unde donezi, când donezi. Evident se poate dona direct în cont, inclusiv online. La schimb, noi te vom ține la curent cu situația/evoluția copilului, ori de câte ori ne soliciți acest lucru.

Totodată, trebuie să ne spui dacă vrei să precizăm numele tău întreg, în cadrul acestei campanii, sau doar numele mic ori dacă dorești să rămâi anonim.

Mulțumim!

AJUTĂM VISELE SĂ CREASCĂ MARI