|COPIL LUAT ÎN GRIJĂ DE MIRELA B. |
E o zvăpăiată frumoasă, ar dansa tot timpul, ar alerga tot timpul, ar vorbi tot timpul. Doamna, și eu vreau o bicicletă, nici nu trebuie să fie nouă. Știți de când îmi doresc? Noi suntem 4 frați, stăm doar cu mama și ea nu își permite să îmi ia o bicicletă. Bine, de role nici nu mai zic, nu mai îndrăznesc.

Mâncare preferată? Hmmm. Cartofii prăjiți, dar nici ciorba nu e de lepădat.

Culoare? Cerul ca marea. 

Mă gândesc să mă fac coafeză, e important să ai o meserie și să ai banii tăi, ca să poți ajuta și pe alții.

****************************************************************************************************************************

Campania IA ÎN GRIJĂ UN COPIL înseamnă că devii un prieten de nădejde, adică un fel de părinte adoptiv de la distanță:  timp de un an,  donezi câte 200 lei, pe lună, dându-i o șansă reală la educație și la o viață mai bună. 

Dacă te-ai decis, atunci scrie iute un mesaj la hurdubaia@anasicopiii.ro, pentru a primi toate informațiile de care ai nevoie: cum donezi, unde donezi, când donezi. Evident se poate dona direct în cont, inclusiv online. La schimb, noi te vom ține la curent cu situația/evoluția copilului, ori de câte ori ne soliciți acest lucru.

Totodată, trebuie să ne spui dacă vrei să precizăm numele tău întreg, în cadrul acestei campanii, sau doar numele mic ori dacă dorești să rămâi anonim.

Mulțumim!

AJUTĂM VISELE SĂ CREASCĂ MARI

0 raspunsuri

Lasă un răspuns

Want to join the discussion?
Feel free to contribute!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.