| COPIL LUAT ÎN GRIJĂ DE O PERSOANĂ ANONIMĂ |

Alex e copilul ăla de ni-l dorim cu toții: un adolescent cuminte și plin de pasiuni: e pasionat de desen, istorie, geografie, engleză și istorie și foarte bun la română și la matematică. „Spune, măi, că ești cel mai bun din clasă și din școală”, aud vocea cuiva din spate, în timp ce vorbesc cu el. Alex se rușinează și se preface că nu aude. De vreo doi ani tot strânge bănuți pentru a-și cumpăra un laptop. Cât ai strâns până acum? „Ei, cam 300 de lei”. Așa că eu mi-am luat notițe și apoi am căutat un laptop, pe care l-am și găsit datorită unui om bun, iar în curând Alex va avea laptopul visat. Și bicicleta.

Ce te faci tu când vei fi mare? Psiholog sau arhitect. Psiholog, ca să ajut și eu copiii. Arhitect, pentru că e pasionat de desen și nu oricum, desenează zilnic în creion, dar ar încerca și în cărbune. I-ar trebui un bloc de desen mare. Iubește verdele, ba și negrul, ar mânca numai pizza dacă s-ar putea, joacă fotbal și am adunat până acum vreo 200 de FOARTE BINE la școală. Câte, 200? Wow.

****************************************************************************************************************************

Campania IA ÎN GRIJĂ UN COPIL înseamnă că devii un prieten de nădejde, adică un fel de părinte adoptiv de la distanță:  timp de un an,  donezi câte 200 lei, pe lună, dându-i o șansă reală la educație și la o viață mai bună. 

Dacă te-ai decis, atunci scrie iute un mesaj la hurdubaia@anasicopiii.ro, pentru a primi toate informațiile de care ai nevoie: cum donezi, unde donezi, când donezi. Evident se poate dona direct în cont, inclusiv online. La schimb, noi te vom ține la curent cu situația/evoluția copilului, ori de câte ori ne soliciți acest lucru.

Totodată, trebuie să ne spui dacă vrei să precizăm numele tău întreg, în cadrul acestei campanii, sau doar numele mic ori dacă dorești să rămâi anonim.

Mulțumim!

AJUTĂM VISELE SĂ CREASCĂ MARI

0 raspunsuri

Lasă un răspuns

Want to join the discussion?
Feel free to contribute!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.