Smiley, Alex Velea si Dana Nalbaru au fost spiridusii lui Mos Craciun pentru copiii din familii defavorizate de la „Asociatia Ana si Copiii”!
Faptele bune nu raman nerasplatite, lucru dovedit si copiilor de la „Asociatia Ana si Copiii”, care au avut parte ieri de o surpriza extraordinara. Dupa un an plin de rezultate bune la invatatura, insa presarat de momente grele, copiii s-au bucurat sa-si intalneasca vedetele preferate in cadrul campaniei „Da-i o sansa lui Mos Craciun!”, organizata de „Asociatia Ana si Copiii”, in parteneriat cu Hotel Novotel Bucuresti, de altfel si locatia evenimentului.
Dana Nalbaru, solista trupei Hi-Q, cat si imaginea Asociatiei „Ana si Copiii”, a fost gazda intregului spectacol, cantareata implicandu-se si ajutandu-i pe copii de-a lungul anilor in toate campaniile desfasurate de asociatie.
Pe Smiley, Alex Velea, Radio Killer, Jazzy Jo, Brighi si Mihai Ristea, copiii ii urmareau la televizor, le stiau cantecele pe de rost, insa, din cauza neajunsurilor si grijilor care apasa pe umerii lor in fiecare zi, cei mici doar au visat ca, poate intr-o zi, sa-si poata intalni idolii fata in fata. Dar cum Mos Craciun si-a facut aparitia la serbarea copiilor, iata ca si dorintele se implinesc…
Astfel, vedetele inimoase de la Hahaha Production au impartit cadouri tuturor celor peste 250 de copii prezenti, au cantat si au dansat cu ei, atmosfera fiind una de sarbatoare. La randul lor, copiii s-au pregatit temeinic, cantand colinde si recitand cele mai frumoase poezii de Craciun.
„E important ca pentru fiecare dintre noi Craciunul sa fie un moment magic. Intreaga familie HaHaHa Production s-a bucurat sa fie alaturi de acesti copii intr-o perioada in care cu totii trebuie sa ne gandim mai mult la cei din jur. HaHaHa, everybody!”, a spus Smiley, unul dintre prietenii copiilor de la „Ana si Copiii”.
Lasă un răspuns
Want to join the discussion?Feel free to contribute!