Saptamana trecuta trei sportivi romani impreuna cu prietenii lor au venit in vizita la Centrul de zi Ana si Copiii si le-au adus daruri copiilor, au dat autografe si au petrecut timp cu cei mici. Le-a placut tare mult motto-ul nostru “Ajutam Visele sa Creasca Mari! ” pentru ca ei inteleg foarte bine cat de importat este sa-ti urmezi visul, cat de imortant este sa lupti pentru visul tau si cat de important este sa creada cineva in tine si sa-ti fie alaturi.
Le multumim din inima pentru bucuria facuta copiilor!


Nu am mai scris de mult timp o scrisoare. Au trecut, probabil, mai mult de 10 ani de atunci. Copii fiind, îi scriam Moșului că așteptăm cadourile de suflet la finalul unui an în care încercam să ne ascultăm părinții, să fim prezenți și la școală, și pe teren. Făcusem primii pași în fotbal și fiecare dintre noi visa să ajungă mare. Speram să primim, de la idolii noștri, o pereche de ghete, de mănuși sau un echipament. Sau măcar o ciocolată, cum vedeam în reclamele vremurilor.
Anii au trecut, iar Moșul ne-a îndeplinit multe dintre dorințele noastre. Acum avem ghete, avem mănuși, ne-avem pe noi și avem Dinamo! Din păcate, foarte mulți copii de lângă noi nu au, însă, mai nimic. Visele nu s-au oprit în timp, continuă să meargă mai departe în fiecare an cu aceleași speranțe. “Ajutăm visele să crească mari” este mesajul Asociației “Ana și Copiii”, unde peste 40 de puști din Capitală, băieți și fete, proveniți din medii sociale defavorizate, sunt susținuți și educați pentru o viață mai bună.
E decembrie, termometrele coboară sub zero grade. Cu ajutorul doamnei Alina Bloemendaal, la fel de sensibilă ca și noi atunci când vine vorba de soarta copiilor nevoiași, am trăit momente unice alături de cei mici la Asociația “Ana și Copiii”. Am pregătit cadourile într-un colț lângă două cuști cu iepuri. Pe unul îl cheamă “Pufosul”, pe iepuroaică, “Rita”. Amândoi ne-au privit cum am pregătit cadourile în pungi, cum ne-am bucurat pentru fiecare clipă alături de copii. Împreună am fost, pentru câteva clipe, “ajutoarele” Moșului.
Imaginile vorbesc de la sine. Dincolo de rezultate, de poze și autografe, nu este vreun sentiment mai frumos în lume decât să vezi zâmbete pe chipul copiilor. Ne este greu să vedem oameni suferind, vrem să facem tot ce ne stă în putinţă pentru a-i face, măcar pe o parte dintre ei, fericiţi.
Să vă dea Dumnezeu multă sănătate și putere pentru a trece peste toate momentele dificile!
Noi am simțit cu adevărat că am împărțit bucuria sărbătorilor cu cei mici, iar povestea noastră continuă!

SĂRBĂTORI FERICITE!

Laurentiu Branescu
Dorin Rotariu
Sergiu Hanca


Source

0 replies

Leave a Reply

Want to join the discussion?
Feel free to contribute!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.