,

Expodrom – un nou Prieten de Nădejde în sprijinul activităților Asociației Ana și Copiii

La Atelierul de Creatie ,,Ana și Copiii” se lucreaza zi de zi cadouri cu suflet. Obiectele sunt lucrate cu multa daruire de copiii din programele Asociatiei, sub îndrumarea celor 2 artisti plastici din cadrul atelierului si cu sprijinul tuturor voluntarilor implicati.

Produsele astfel realizate sunt expuse si oferite in schimbul donatiilor in corturi expoziționale la Targuri dedicate (Martisor, Craciun, 1 Iunie). Banii colectati sunt folositi pentru achizitionarea hainutelor, incaltarilor, produselor de igiena personala, mancare, materiale educationale si toate cele necesare pentru cei 721 copii aflati in grija asociatiei.

Pavilionul de grădină donat de Expodom ne ajuta sa fim prezenti la Targuri sau alte actiuni dedicate copiilor chiar si in zilele mai reci, cu ploaie sau chiar ninsoare si sa ii intampinam pe toti cei care vor sa ne viziteze si sa ne sustina pentru a face viata copiilor mai buna!

Multumim Expodom ca ai ales sa fii si tu unul dintre prietenii  ,,Ana si Copiii”!

, ,

Termenul de depunere a formularului 230 s-a prelungit până la 31 iulie 2019


Oameni buni,

An de an, va cerem sa ne ajutati cu completarea formularului 230 pentru directionarea a 2% din impozitul pe venit catre Asociatia Ana si Copiii. Anul acesta s-a prelungit termenul de depunere a formularul 230 pana la 31 iulie 2019.

Tot anul acesta, avem si mai mare nevoie de ajutorul si sprijinul vostru, deoarece in curand demaram constructia noului centru Ana si Copiii, care va fi o casa pentru minim 100 de copii din familii din Bucuresti si Ilfov aflate in dificultate, un loc al lor in care zi de zi sa invete lucruri noi, sa fie incurajati, indrumati, sprijiniti sa nu renunte sa scoala si sa-si gaseasca un drum in viata.

Zi de zi, de aproape 12 ani, suntem alaturi de copii.

Anul acesta formularul 230 este si mai valoros pentru ca procentul redirectionat este de 3,5% pentru ca Asociatia Ana si Copiii are acreditare inca din anul 2008 si licentiere a serviciilor obtinuta acum 3 ani.

Share, va rugam!

PS – Ne-am propus anul acesta sa strangem un numar de 1000 formulare semnate.
Pana acum am reusit sa strangem 327 de formulare.

Cine ne mai ajuta?

Pentru detalii, va rugam sa ne dati un semn la office@anasicopiii.ro

Cine nu poate veni personal la centrul nostru sau nu poate trimite formularul prin Posta. Nu uitati sa semnati si imputernicirea pe care aici o gasiti.

Va multumim!

 

Am primit o donație foarte mare de dulciuri de la Mega Image și o donație de suc…


Am primit o donație foarte mare de dulciuri de la Mega Image și o donație de sucuri de la Tymbark (completat-o si cu alte dulciuri primite la centru de la persoane fizice si juridice și pentru ca era mult mai mult decat era necesar pentru centrele Ana și Copiii), echipa mobilă a vizitat școli și grădinițe din mediul rural cu care colaborăm de ani de zile si le-a făcut o bucurie tuturor copiilor înscriși în programele Ana și Copiii si colegilor lor de clasa. Multumim tuturor pentru donații și mulțumiri speciale Tymbark Romania ca ne sunt alaturi de aproape 1 an luna de luna.















Source

Multumim tuturor care au facut donatii zilele astea. Am primit donatii in alimen…


Multumim tuturor care au facut donatii zilele astea. Am primit donatii in alimente pentru aproximativ 2 saptamani si un total de 1470 lei donatii in bani care sa ne ajute sa achizitionam painea de zi cu zi .
E in continuare nevoie de sprijin si cei care pot face donatii in alimente sunt asteptati la unul din centrele Ana si Copiii, cei care vor sa doneze bani o pot face aici: http://anasicopiii.ro/plata-online/ .


Zi de zi centrele Ana si Copiii ofera 2 mese gratuit unui numar de 180 de copii din medii sociale defavorizate pentru care masa primită la centru este de cele mai multe ori singura hrană pe care o primesc.
Nu reusim totdeauna sa acoperim tot necesarul de alimente si pentru ca sunt multi oameni care ne intreaba cum ne pot ajuta am facut o lista cu alimente care ne sunt de mare folos in perioada urmatoare.
– ulei – 50 l
– ciuperci la conserva – 20 cutii
– zahar – 30 kg
– malai – 30 kg
– bulion – 60 borcane
– suc de rosii – 100 sticle
– rosii in bullion – 60 cutii
– mazare – 50 cutii
– branza dulce – 15 kg
– branza telemea – 30 kg
– iaurt fructe – 150 buc
– unt – 40 pachete
– lapte 60 l
– smantana – 15 haletuse de 1 l
– mezeluri diferite pentru gustarea si pentru pachetul la scoala – 15 kg
– masline – 6 cutii mari de 5 kg
– cartofi – 1000kg
– ceapa – 500 kg
– morcovi – 100 kg
– telina- 30 kg
– usturoi – 10 kg
– salata – 100 buc
– ceapa verde – 100 buc
– marar – 100 legaturi
– patrunjel – 100 legaturi
– leustean – 100 legaturi
– castraveti – 30 kg
– rosii – 30 kg
– ardei gras – 20 kg
– ardei capia – 10 kg
– ridichi – 40 leg
– ardei – 20 kg
– portocale – 50 kg
– banane – 50 kg
– esenta de lamaie, portocale – 20 buc
– cacao – 3 kg
– carne: carne de pui, carne de porc, carne tocata de vita si de porc etc

Puteti darui alimentele de care este nevoie sau o suma de bani care sa ne ajute sa procuram cele necesare zi de zi.

Donatiile se pot face aici:http://anasicopiii.ro/plata-online/ sau direct la centrele Ana si Copiii din Bucuresti, Urlati si Fundulea.
SHARE VA RUGAM!!!


Source

Zi de zi centrele Ana si Copiii ofera 2 mese gratuit unui numar de 180 de copii …


Zi de zi centrele Ana si Copiii ofera 2 mese gratuit unui numar de 180 de copii din medii sociale defavorizate pentru care masa primită la centru este de cele mai multe ori singura hrană pe care o primesc.
Nu reusim totdeauna sa acoperim tot necesarul de alimente si pentru ca sunt multi oameni care ne intreaba cum ne pot ajuta am facut o lista cu alimente care ne sunt de mare folos in perioada urmatoare.
– ulei – 50 l
– ciuperci la conserva – 20 cutii
– zahar – 30 kg
– malai – 30 kg
– bulion – 60 borcane
– suc de rosii – 100 sticle
– rosii in bullion – 60 cutii
– mazare – 50 cutii
– branza dulce – 15 kg
– branza telemea – 30 kg
– iaurt fructe – 150 buc
– unt – 40 pachete
– lapte 60 l
– smantana – 15 haletuse de 1 l
– mezeluri diferite pentru gustarea si pentru pachetul la scoala – 15 kg
– masline – 6 cutii mari de 5 kg
– cartofi – 1000kg
– ceapa – 500 kg
– morcovi – 100 kg
– telina- 30 kg
– usturoi – 10 kg
– salata – 100 buc
– ceapa verde – 100 buc
– marar – 100 legaturi
– patrunjel – 100 legaturi
– leustean – 100 legaturi
– castraveti – 30 kg
– rosii – 30 kg
– ardei gras – 20 kg
– ardei capia – 10 kg
– ridichi – 40 leg
– ardei – 20 kg
– portocale – 50 kg
– banane – 50 kg
– esenta de lamaie, portocale – 20 buc
– cacao – 3 kg
– carne: carne de pui, carne de porc, carne tocata de vita si de porc etc

Puteti darui alimentele de care este nevoie sau o suma de bani care sa ne ajute sa procuram cele necesare zi de zi.

Donatiile se pot face aici:http://anasicopiii.ro/plata-online/ sau direct la centrele Ana si Copiii din Bucuresti, Urlati si Fundulea.
SHARE VA RUGAM!!!




Source

De astăzi microbuzul Ana și Copiii are cauciucuri de vara noi!!! Multumim!!!!


De astăzi microbuzul Ana și Copiii are cauciucuri de vara noi!!! Multumim!!!!






Source

E soare și frumos afară și copiii de la Centrul Comunitar Casa Maria Urlati isi …


E soare și frumos afară și copiii de la Centrul Comunitar Casa Maria Urlati isi fac temele afara în curte azi 🙂






Source

Plata online – Asociația Ana și Copiii


Microbuzul Ana si copiii zi de zi este pe drumuri cu aprovizionarea celor 3 centre Ana si Copiii, transportul donatiilor catre satele si comunitatile pe care le sprijinim, duce copiii la diferite controale si tratamente medicale, la diferite activitati in afara centrului etc
Pentru ca incet incet vine primavara va trebui sa schimbam cauciucurile de iarna cu unele de vara dar…din pacate cele pe care le avem sunt foarte uzate si nu mai sunt sigure pentru circulatia pe drumuri publice.
Ne puteti ajuta sa achizitionam cauciucuri noi pentru microbuzul Ana si Copiii sau stiti pe cineva care ne-ar putea ajuta?
Suma necesara ar fi in jur de 1600 lei.
Donatiile se pot face aici: http://anasicopiii.ro/plata-online/
SHARE VA RUGAM!

Plata online – Asociația Ana și Copiii

Ajutam visele sa creasca mari!   Online cu card bancar prin EuPlatesc (Visa/Maestro/Mastercard). – Platile cu carduri de credit/debit emise sub sigla Visa si MasterCard (Visa/Visa Electron si MasterCard/Maestro) se efectuaeaza prin intermediul sistemului “3-D Secure” elaborat de organizatiile…


Source

Copiii mai mari sunt cu simularile zilele asrea si cei mai mici invata despre Si…


Copiii mai mari sunt cu simularile zilele asrea si cei mai mici invata despre Sistemul Solar 🙂












Source

Am început un nou proiect împreună cu studenții la medicină. Vor urma mai multe …


Am început un nou proiect împreună cu studenții la medicină. Vor urma mai multe întâlniri cu copiii din centrele Ana si Copiii pe o perioada de 1 an de zile. Saptamana aceasta au venit la Centrul de zi Ana și Copiii Bucuresti si au avut prima întâlnire cu cei mici. Ia uitati ce a ieșit :)!















Source