Asociaţia Ana şi Copiii a lansat astăzi evenimentul “Mărţişor cu spor”, la Tabiet Cafe Drumul Taberei. În cadrul evenimentului, copiii de la Centrul de zi, dar şi cei ai vizitatorilor au participat la un atelier de creat mărtişoare la care au învăţat nu numai să mânuiască şi să combine diferite materiale, ci şi că este foarte important să patreze acest frumos simbol al primăverii.

Dana Nălbaru de la HI-Q a fost şi de această dată lângă micuţi şi i-a ajutat să-şi personalizeze creaţiile şi să le vândă celor care au venit să-i cunoască pe copii şi povestea lor.

“Sunt foarte fericită că am putut fi alături de copii la acest eveniment şi mă bucur tare mult că celor mici le-a plăcut atelierul de mărtişoare. Am văzut cu câtă migală au pictat şi au lipit mărţişoarele, aşa că nu am putut să nu iau şi eu câteva”, a declarat astăzi Dana Nălbaru. Vedeta susţine constant  evenimentele Asociaţiei Ana şi Copiii.

Mihaela Voivozeanu, Preşedintele Asociaţiei Ana şi Copiii a fost încântată de pasiunea cu care micuţii au lucrat în timpul atelierului şi mulţumită că oamenii care au venit s-au arătat interesaţi de a-i ajuta în continuare pe copii. “Le mulţumim tuturor celor care au venit astăzi alături de noi. Copiii au fost foarte fericiţi că au reuşit să vândă aproape toate mărţişoarele. Vom continua seria acestor evenimente pentru că micuţilor le-a plăcut foarte mult”, spune ea.

0 raspunsuri

Lasă un răspuns

Want to join the discussion?
Feel free to contribute!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.