Centrul Comunitar Fundulea (Calarasi)

Beneficiari: 350 de copii, 200 de părinți și 40 de profesori.

Despre proiect și echipă

Scopul proiectului este creșterea accesului la educație pentru copii și tineri proveniți din familii dezavantajate, prin crearea unui spațiu comunitar care să deservească dezvoltarea comunității, printr-o intervenție integrată. Acest centru funcționează ca o micro-comunitate, în care, persoane aparținând mai multor generații (copii, tineri, părinți, vârstnici) învață împreună lucruri noi, socializează, se sprijină reciproc și chiar ajung să dezvolte împreună proiecte care să sprijine comunitatea din școlile în care sunt înscriși copiii pentru monitorizarea prezenței școlare și a situației educaționale.

Echipa este formată din pedagogi sociali și coordonator de proiect, iar activitatea Centrului din Fundulea este susținută și de echipa ,,Ana si Copiii” din București. Acestora li se alătură copiii tutori din comunitate care ajută la teme, profesorii voluntari și invitații speciali care lucrează din ipostaza de specialiști în special pe teme de educație non-formală.

Obiectivele proiectului

  • O1: Crearea unui centru comunitar care să deservească nevoile comunității;
  • O2: Creșterea gradului de frecventare școlară a copiilor proveniți din familii dezavantajate;
  • O3: Întărirea mediului de colaborare dintre școală, familie și comunitate;
  • O4: Îmbunătățirea abilităților sociale și de învățare a copiilor din comunitatea vizată;
  • O5: Creșterea gradului de conștientizare în rândul părinților a importanței educației copiilor lor;
  • O6: Dezvoltarea abilităților de lucru a cadrelor didactice cu copiii aflați în situație de vulnerabilitate;
  • O7: Creșterea gradului de conștientizare a comunității cu privire la abandonul școlar în rândul copiilor proveniți din familii dezavantajate;
  • O8: Creșterea gradului de implicare a comunității în educația copiilor, cu ajutorul voluntarilor.

Context

Principalele probleme din zonă sunt sărăcia, locurile de muncă sunt insuficiente sau prost plătite, lipsa contractelor de muncă, în special pentru grupurile vulnerabile – precum persoanele cu nivel redus de educație. O altă problemă este lipsa investițiilor în educație: Centrul ,,Ana și Copiii”, susținut de Fundația United Way și înființat în anul 2017, este singurul astfel de centru din comunitate.

 

Click here to add your own text

Translate »